Psihoterapia are multe aspecte care încă sunt mai puțin înțelese. Există, de asemenea, câteva concepții greșite cu privire la ce să te aștepți de la această relație dintre psihoterapeut-client, neobișnuită și foarte specială, care începe ca o asociere dintre doi străini. În acest articol voi încerca să abordez așteptările cu privire la relația terapeutică din punctul de vedere al unui client, și nu al unui terapeut.

Dar cum pot eu, psiholog, să vorbesc din rolul de client?

Precum chirurgii ajung în scaunul de consultație al altor medici chirurgi pentru propriile probleme medicale, tot așa un psiholog ajunge pe scaunul de consiliere al unui psihoterapeut pentru problemele lui personale.

Prima dată când am fost client în scaunul de terapie aveam 19 ani și eram în primul an de facultate la psihologie. Mă confruntam cu emoții intense și aveam un comportament alimentar de neînțeles pentru mine, atunci. De acolo, a început călătoria mea încercând mai mulți terapeuți până am găsit cel potrivit, cu care am pornit în propriul meu proces terapeutic: pentru a mă înțelege, pentru a depăși obstacole, pentru a-mi gestiona emoțiile, pentru a-mi îndeplini destinul. Nu mai spun că psihoterapia personală este obligatorie dacă se dorește practicarea acestei meserii. (Sunt curios dacă tu iti poti gestiona problemele)

Așadar, am avut ocazia de-a lungul anilor să trec prin trăirile și gândurile pe care un client le poate avea în relația cu terapeutul său. Inclusiv crearea de așteptări mai puțin realiste care pot fi o piedică în această relație de lucru.

Acestea sunt principalele așteptări eronate pe care le-am avut ca și client în cadrul psihoterapiei:

Terapeutul este clarvăzător și atotștiutor

Clienții intră adesea în terapie cu ideea că, deoarece un terapeut este instruit pentru a ajuta oamenii să navigheze prin labirintul vieții, acesta este un rezervor de informații exhaustiv. Ei cred că terapeutul lor le poate înțelege problemele fără nicio explicație din partea lor.

Terapeutul trebuie să știe ce gândesc

Ca și client, a trebuit să învăț că terapeuții sunt și ei oameni, limitați, cu emoții și părtiniri. Mă așteptam ca terapeutul meu să știe la ce mă gândeam, cum mă simțeam și cum să mă ajute, indiferent de complexitatea proceselor mele de gândire. Dar cum mai sună și asta! Total nefezabil. Credința de tipul acesta a provocat suferință atât pentru terapeut cât și pentru mine (mă simțeam dezamăgită și frustrată, singură). Abia după ce m-a ajutat să înțeleg – mai realist – că e limitat ca și terapeut, dar e limitat și ca om, am putut să ne conectăm și să mergem mai departe.

Psihoterapeutul este disponibil mereu

Un aspect foarte important despre care ar trebui să se vorbească de la prima întâlnire sunt limitele sănătoase cu privire la ceea ce un terapeut va accepta și nu va accepta în modul de comunicare dintre el și clienții lui. Acest aspect merită sa fie reiterat pe tot parcursul colaborării. Astfel de limite sunt necesare pentru menținerea sănătății mintale ale terapeutului și pentru a preveni dezvoltarea unei dependențe a clientului față de acesta.

Terapeutul ar trebui să-mi fie la dispoziție

Când am intrat în terapie, m-am frământat dacă pot sau nu să-mi contactez terapeutul în afara ședințelor. Mai ales la început, doream să împărtășesc totul și simțeam că întâlnirea noastră săptămânală nu-mi ajunge. Am fost asigurată de disponibilitatea terapeutului în legătură cu apelurile telefonice și mesajele text la care poate să răspundă. Pentru situațiile de criză eram obligată să apelez la ajutorul terapeutului înainte de a face lucruri ireversibile. Mi-a explicat că nu o deranjează să îi scriu și să folosesc acel spațiu virtual la nevoie, cu mențiunea că – nu va putea fi mereu promptă sau că poate nu va avea mereu un răspuns, dar că mă citește indiferent – când are răgaz.

A trebuit să învăț că timpul ei privat – în afara ședințelor cu mine, întârzierea în răspunsurile ei – e absolut necesar pentru ca ea să-i poată ajuta pe clienți. Fără aceste limite care-i să ofere propria intimitate și viață personală, ea ar fi devenit foarte limitată în calitatea ei de terapeut.

Terapeutul meu va repara totul pentru mine

Terapeuții nu vor ști tot ce trebuie să știe despre starea clientului lor și așteptarea ca ei să o repare este nerealistă. Acesta este un mit conform căruia un terapeut le va oferi clienților instrucțiuni pas cu pas despre cum să se vindece. Ca și când terapeutul este o entitate clarvăzătoare și atotștiutoare (din nou!). Din cauza acestei concepții greșite, mulți clienți renunță la terapie, simțind că terapeutul lor i-a dezamăgit.

Am vorbit cu mulți clienți, alții decât ai mei, și i-am auzit pe mulți dintre ei plângându-se că terapeuții lor nu le-ar oferi răspunsurile la problemele cu care au mers la ei. Pentru mulți este greu de înțeles că această așteptare este nerezonabilă. Terapeuții, deși sunt bine pregătiți și instruiți, nu vor oferi sfaturi clienților lor. Este nevoie de timp pentru ca clienții să înțeleagă că rolul unui terapeut nu este să-și dea cu părerea despre cum ar trebui să-și trăiască clienții viața. Rolul pe care îl îndeplinesc este, în schimb, de a-și ajuta cliențiii să-și caute propriile răspunsuri.

Îmi amintesc, din propria mea experiență timpurie în terapie (dar chiar și recent mi-am pus terapeutul în furcă întrebând-o „și eu acum ce să fac?”). M-am gândit că terapeutul meu îmi va spune cum să mă vindec și trebuie să recunosc c-am trăit o dezamăgire când acesta nu a făcut-o. Mi-a explicat că modul în care ea își trăiește viața ar putea să nu fie modul în care aveam nevoie să o trăiesc pe a mea. După aceea, am fost deschisă la ideea de a-mi găsi propriile răspunsuri în mine.

Terapeuții trăiesc vieți ideale

Pentru că terapeutul lor pare să aibă o carieră de succes, clienții trăiesc adesea sub iluzia că acesta are o viață liniștită, fără emoții inconfortabile și fără probleme. Această concepție comună, dar eronată, poate determina clienții să nu empatizeze atunci când terapeutul lor trebuie să anuleze sau să reprogrameze ședințele, pentru că e bolnav sau are o dificultate personală.

Această neînțelegere poate crea resentimente și există o mare posibilitate pentru client să părăsească relația terapeutică.

Terapeuții sunt oameni perfecți și au vieți perfecte

Îmi amintesc cât de supărată și debusolată m-am simțit când unul dintre terapeuții cu care am colaborat a fost brusc indisponibil pentru programarea mea deja stabilită. Lipsită de înțelegerea și empatia că era o ființă umană care avea o viață și o familie, m-am simțit trecută cu vederea, ignorată și neimportantă. Ceea ce a dus eventual la dizolvarea colaborării noastre. Privind în urmă, am putut să văd că reacția mea era în mare parte nefondată. Cu următorul meu terapeut am discutat în profunzime despre această experiență și am putut pune în perspectivă faptul că și ea avea nevoi.

Terapeutul meu nu mă va părăsi niciodată

Această așteptare este poate cea mai nerealistă dintre toate (pe care am avut ocazia s-o și trăiesc chiar la momentul scrierii acestui articol!).

Terapeuții sunt în primul rând – așa cum am convenit – oameni. Uneori au nevoie să meargă în concediu, alteori să se depărteze de meseria lor pe o perioadă nedeterminată, uneori se întâmplă să se mute, să se pensioneze și, uneori, mor. Acestea sunt faptele vieții pe care mulți clienți le uită.

Terapeutul meu a decis că nu mai poate să facă terapie cu mine, după ce am lucrat împreună mulți ani. Motivul fiind legat de modul în care relația noastră s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Am ajuns într-un punct în care dinamica dintre noi face dificilă continuarea unei relații de client-terapeut, dar ea a rămas caldă și apropiată. Am acceptat vestea cu greu, dar mi-am dat seama că avea dreptate. Mi-a oferit un spațiu de colegialitate și prietenie – mult apreciat de mine – în care am timp să mă adaptez și am avut contacte regulate pentru tranziția aceasta. Poate că azi nu mai este terapeutul meu, dar port în continuare toată experiența valoroasă pe care am construit-o împreună și știu că-mi este alături în continuare, altfel.

În sfârșit, oricare ar fi așteptările noastre ca și clienți, e bine să le împărtășim și să le discutăm cu terapeuții noștri pentru a evita posibile rupturi în relația terapeutică.

De final, câteva cuvinte pentru mine și colegii mei terapeuți:

  • Vorbește des și deschis cu clientul tău despre ceea ce se poate și nu se poate aștepta să primească din întâlnirile cu tine.
  • Stabiliți limite ferme, explicând de ce sunt importante.
  • Nu ar trebui să presupui niciodată că clientul tău înțelege regulile terapiei, chiar și după ce ai lucrat cu același client luni sau chiar ani. Reiterarea așteptărilor cu privire la comportamentul clientului ar trebui să fie realizată cât mai des posibil pentru a evita neînțelegerile.
  • Permite clientului să-ți vadă umanitatea. Ei trebuie să înțeleagă că ai o viață în afara cabinetului, că te confrunți cu probleme reale de rezolvat zilnic, la fel ca toți ceilalți oameni. Aceasta nu include autodezvăluirea, care este inadecvată, irelevantă sau lipsită de etică.
  • Oferă clienților timp suficient de pregătire pentru evenimente viitoare sau tranziții (de exemplu, vacanțele sau pensionarea, ieșirea din terapie).

Discutând sincer și transparent despre aceste așteptări comune, dar eronate, susținem clădirea relației terapeutice.