Doar ce mi-am creat o pagină de Facebook și Instagram pentru a-mi face cunoscută practica muncii mele și m-am trezit cu această întrebare pusă public:
Eram chiar la început de drum în munca terapeutică cu adulții, tocmai ce scrisesem despre cum nimeni nu vorbește despre cum te simți în această etapă a carierei tale. Îți poți imagina c-am simțit un gol în stomac când mi s-a ridicat acest comentariu! Emoțiile pe care le trăiești ca om nu dispar cu acumularea de cunoștințe despre natura umană. Cu orice ar alege viața să te încerce, te va afecta, indiferent de meseria sau pregătirea pe care o ai.
Așa că, după ce mi-am recunoscut emoțiile ca fiind umane și firești, am început să mă gândesc la un răspuns serios. Era o întrebare foarte pertinentă, m-am bucurat că am avut șansa să dau și un răspuns educativ, chiar dacă m-aș putea opri la analogia „Doar pentru ca ești doctor nu înseamnă că te poți opera de unul singur” (sau te poți, și vezi cum ești după 😀).
Psihoterapeuții nu au cele mai ușoare meserii. Ei aud despre experiențe de viață dificile, uneori traumatizante, în fiecare zi, de la clienții lor atunci când își împărtășesc problemele (chiar dacă știm și vedem potențialul din ele, rămân impresionante!).
Și terapeuții au ocazional probleme personale – așa ca tine – și lucruri pe care ar dori să le rezolve. S-ar putea să te întrebi, totuși, așa cum m-a întrebat pe mine această persoană: Pot terapeuții să-și rezolve propriile problemele?
Știm că toată lumea poate beneficia de terapie, dar cum rămâne cu terapeuții?
Doar pentru că suntem instruiți, nu înseamnă că nu avem uneori nevoie de ajutor. De fapt, natura locului de muncă ne expune la un risc mai mare de suferință emoțională. Pe lângă dilemele etice ale practicii de zi cu zi (de ex. responsabilitatea de a raporta un caz de abuz asupra copilului), terapeuții nu sunt imuni la mânie, durere sau îngrijorare și nu au nicio protecție specială împotriva tragediei. De asemenea, terapeuții nu se pot sfătui cu parteneri sau prieteni așa cum o pot face persoanele cu alte locuri de muncă, așa că greutatea zilei persistă chiar și după ce un terapeut pleacă acasă.
Terapeuții au adesea nevoie de la fel de mult sprijin ca o persoană obișnuită.
E important de știut că pentru a deveni un psihoterapeut trebuie să treci prin psihoterapie pentru a te cunoaște și a-ți gestiona problemele emoționale pe care le-ai cărat cu tine până în momentul de față. De asemenea, terapia personală previne probabilitatea de a afecta negativ procesul terapeutic cu clientul.
Am ales să fac psihoterapie încă din primul an de facultate. O dată pentru a vedea cum se defășoară o ședință de terapie, cum e pentru client și ce posibile impresii ar putea să aibă. Dar și pentru că treceam printr-o perioadă dificilă emoțional. Apoi, am continuat terapia pentru a câștiga insight în viața mea (evenimente din copilărie și viața de adult, relații, cum mă văd ceilalți și de ce mă văd așa cum mă văd eu pe mine).
În funcție de cât de mult și profund ai lucrat cu tine, nivelul de sprijin de care ai nevoie în problemele personale poate varia.
Mă simt mândră de lucrul cu mine și progresele pe care le-am realizat pentru a duce o viață mai sănătoasă emoțional, mai echilibrată, armonioasă. Sigur, când apar situații speciale în care mă simt depășită, nu mă feresc să apelez la terapie și să trec peste ele.
Pe lângă că mă ajută pe mine, îi ajută indirect pe clienții mei prin câștigarea de noi perspective și strategii!